
S-a rupt doar ața de la gulerul USL, pentru că în teritoriu, acolo unde PNL e dependent de baronetul social democrat, lucrurile rămân cum am stabilit. Votul covârșitor pentru ieșirea liberalilor de la guvernare a fost doar pentru imaginea la nivel central, o lovitură de forță care nu se va răsfrânge în teritoriu, unde PSD și PNL vor rămâne strâns uniți pentru a nu ”destabiliza” administrațiile locale. Unii liberali consideră ca nu sunt motive să denunțe colaborarea cu PSD chiar dacă mai sunt niște aspecte la care mai pot lucra.
Așadar, liberalii din teritoriu vor rămâne bine-merci pe locurile călduțe obținute pe votul dat USL în 2012, pentru că în opinia acelor lideri e mai importantă stabilitatea ”guvernării locale” decât cea a guvernării țării. De fapt, interesul USL nu a fost nicodată de a guverna România, iar dovada este discursul cu nodul în gât al lui Victor Viorel Ponta de marți după amiaza, discurs în care a spus cu subiect și predicat că interesul USL este acela de a îndepărta de la putere ”regimul Băsescu”, nimic despre interesul guvernării țării, de creșterea nivelului de trai al milioanelor de români, nici măcar a votanților USL, pentru că aceștia trebuie să rămână la limita sărăciei și să depindă de o mică pomană electorală în preajma alegerilor.
Liberalii brăileni, după ce au votat cu mic cu mare pentru ieșirea de la guvernare la București, când au revenit acasă au uitat că de fapt au votat pentru desființarea USL și conideră că la nivel local ar fi bine să rămână sub oblăduirea lui Gheorghe Bunea Stancu, pentru că el de fapt e PSD-ul la Brăila. Întâlnirea de vineri a liderilor PNL Brăila, membrii ai Delegației Permanente care au votat marți pentru ieșirea de la guvernare, cu primarii și consilierii din județ va fi una formală, pentru că nici un primar nu-și va permite luxul de a se pune contra președintelui CJ, tocmai acum în plin an electoral.
De altfel liderul liberalilor brăileni, senatorul Cătălin Boboc, susținea că parteneriatul cu PSD, care a funcționat în Brăila încă dinaintea înființării USL, a fost mult mai benefic decât uniunea în sine.
Opt președinți de organizații județene ale PNL, printer care se numără și liderul de la Brăila, au făcut o declarative de presă comună prin care își manifestă susținerea față de liderul partidului, Crin Antonescu. Susținere pe care i-o dau însă numai la nivel national, pentru că în teritoriu e mai bine în parteneriat cu PSD.
[quote]Noi, președinții de filiale ale PNL, participăm și luăm decizii importante, unele foarte grele, la ședințele Biroului Politic Național și în Delegațiile Permanente. Votul dat de Delegația Permanentă din data de 25.02.2014 a fost unul foarte clar: retragerea ministrilor PNL din Guvern și, de asemenea, s-a luat act de încetarea Uniunii Social Liberale.
Așa cum prevede Statutul Partidului Național Liberal, aceste decizii, mai ales cele luate de forul suprem al PNL, Delegația Permanentă, trebuie respectate în unanimitate, iar cine acționează altfel sau nu se regăsește în aceste decizii o face strict în interes personal.
Președintele PNL, domnul Crin Antonescu, are fără echivoc susținerea noastră[/quote], se arată în declarația de presă semnată de președinții PNL din Arad, Argeș, Bistrița, Brăila, Covasna, Gorj, Harghita și Suceava.
Interesant este că printre organizațiile semnatare ale acestei declarații nu se află niciuna care să aibe președinte de CJ sau primar de municipiu reședință de județ.