În perioada 24-28 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane în regim TAXI.
Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule tip TAXI, dintre care 74 pentru încălcări ale legislației rutiere conform OUG 195/2002, și 32 pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere. Au fost reținute două permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni și alcool, precum și două certificate de înmatriculare.
În total, au fost controlate 139 de autovehicule, dintre care 67 de tip TAXI și au fost legitimate 145 de persoane, 124 de conducători auto fiind testați pentru consumul de alcool.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că transportul public de persoane trebuie efectuat doar în condițiile legii, cu respectarea tuturor normelor în vigoare.