Activitățile polițiștilor brăileni în anul școlar 2024-2025 se desfășoară în conformitate cu Planul Național De Combatere A Violenței Școlare. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila siguranța școlară este o prioritate context în care, polițiștii acționează zilnic în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele semnalate cu trafic intens, pentru prevenirea accidentelor rutiere, evitarea blocajelor și fluidizarea circulației rutiere.
Polițiștii rutieri efectuează constant verificări atât în trafic a microbuzelor școlare pentru a se asigura că deficiențele constatate înainte de începerea anului școlar au fost remediate, cât și în punctele de îmbarcare/debarcare elevi unde șoferii au fost testați cu aparatele din dotare, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și din cadrul Biroului Proximitate au acționat miercuri, 18 septembrie, în intervalul orar 10:00-12:00, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, pe linia respectării prevederilor legale în vigoare, scopul fiind acela de a descuraja absenteismul școlar, delicvența juvenilă și fenomenul contravențional.
Polițiștii au purtat discuții cu 191 de elevi și 10 cadre didactice pentru creșterea gradului de informare, conștientizare şi sensibilizare a elevilor și cadrelor didactice cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de substanțe psihoactive.
Polițiștii au verificat 6 unități de învățământ, au relaționat cu 5 directori în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale și au instruit 5 agenți de securitate cu privire la accesul în unitățile de învățământ.


