În perioada 14 – 16 mai a.c., lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.850 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și ale Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Din cele 35 de sancțiuni contravenționale, 17 reprezintă sancțiuni aplicate conform Legii 61/1991 republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cuantumul acestora fiind de 6.350 lei.
În data de 16 mai a.c., la ora 18:00, un brăilean în vârstă de 41 ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, deoarece a provocat scandal la o adresă din municipiul Brăila.
În aceiași zi, la ora 20:25, un bărbat în vârstă de 43 ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 lei, deoarece, aflat într-o stare vădită de ebrietate, a adresat cuvinte și expresii jignitoare trecătorilor în zona Bl. G10, pe Aleea Policlinicii, din cartierul Hipodrom.
Alte 18 sancțiuni contravenționale, 6 amenzi și 12 avertismente scrise, în valoare totală de 5.500 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 14:25, cu ocazia acțiunilor de verificare a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu, un brăilean în vârstă de 26 ani a fost sancționat contravențional, de către un echipaj de jandarmi, cu suma de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, întrucât acesta nu a fost găsit la adresa declarată autorităților.