Miercuri, 8 mai a.c, în jurul orei 15:25, Biroul Județean de Poliție Transporturi a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată mortal de un tren.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele verificări au stabilit faptul că, în zona stadionului municipal Brăila, o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată mortal de un tren Regio, ce se deplasa din direcția Buzău către Galați. Trupul bărbatului a fost proiectat pe Șoseaua Națională Veche, cu tot cu bicicleta cu care se pare că era când a vrut să traverseze calea ferată.
Polițiștii din cadrul BJPT Brăila au stabilit ca persoana este un bărbat de 72 de ani din Brăila. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Traficul rutier este restricționat momentan pe Șoseaua Națională Veche.
