
În această seară, în jurul orei 18.45, un adolescent în vârstă de 15 ani, din satul Esna, comuna Movila Miresii, a plecat de acasă cu un moped să-și aștepte mama care lucrează la Brăila și urma să vină de la muncă.
În momentul în care a intrat pe DN 22, Brăila – Râmnicu Sărat, de pe DC 47, băiatul care conducea mopedul neînregistrat și fără a poseda permis de conducere, a pătruns pe partea carosabilă fără să se asigure și a fost lovit în plin de o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 32 de ani, care circula spre Brăila.
La câteva momente de la producerea accidentului, la fața locului a sosit și mama adolescentului, care a suferit un șoc când și-a văzut fiul întins pe șosea, grav rănit. Cu disperare, femeia a încercat să își resusciteze copilul până la sosirea unui echipaj al Ambulanței, care a preluat manevrele de resuscitare minute în șir, dar fără succes, echipajul de pe ambulanță constatând decesul copilului.
Conducătorul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţişti de la Serviciul Rutier au efectuat cercetarea locului accidentului şi au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.