În această dimineață, la ora 7.20, pe DN23, în zona localității Muchea, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un TIR și un autoturism Logan.

Reprezentanții ISU Brăila au intervenit cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. O persoană încarcerată, inconștientă, încarcerată în autoturism. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat.  La fața locului au sosit echipaje de poliție și o ambulanță de la SAJ Brăila.

TIR-ul se deplasa dinspre Brăila către Măxineni, iar autoturismul Logan, înmatriculat în Galați, condus de un bărbat de 30 de ani din localitatea Muchea, care se deplasa spre Brăila. Se pare că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Șoferul autoturismului Logan a fost preluat de ambulanța SAJ și transportat la UPU Brăila.

Circulația în zonă  a fost oprită pe ambele sensuri de mers pe timpul intervenției, Ambele vehicule sunt în afara părții carosabile.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •