Joi, 13 martie a.c., în jurul orei 19:21, Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu Bulevardul Dorobanților, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brăila, iar în urma primelor verificări au stabilit faptul că, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, către strada Transilvaniei, a pătruns în intersecția cu Bulevardul Dorobanților și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către o tânără de 29 de ani, tot din municipiul Brăila, care se deplasa cu un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada Dianei.
În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, tânăra de 29 de ani și o pasageră, aflată în dreapta față în cealaltă mașina, de 45 de ani, care au fost preluate de două echipaje ale ambulanței pentru a fi transportate la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.
