Duminică, 18 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor, la intersecția cu bulevardul Al. I. Cuza, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii care s-au deplasat la fata locului au stabilit faptul că o tânără de 24 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Al. I. Cuza, dinspre strada Școlilor, la pătrunderea în intersecția cu Calea Călărașilor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, ce se deplasa pe Calea Călărașilor, dinspre strada Griviței, condus de o tânără de 23 de ani, din Brăila. În urma impactului ambele autoturisme au ricoșat pe trotuarul din fața Tribunalului Brăila.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței de 23 de ani, din Brăila, și a unei pasagere din același autoturism, o femeie de 30 de ani. Cele două persoane rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


