Actualitate

Accident cu 3 victime în zona localității Urleasca

Accident cu 3 victime în zona localității Urleasca

În aceasta dimineața, în jurul orei 08:30, un bărbat, de 47 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B, din direcția Oprișănești către localitatea Silistraru, la intersecția cu drumurile DJ 22B și DC 13, în zona localității urlesca, nu ar fi acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga și a lovit frontal un vehicul care se deplasa pe sensul opus de mers, condus de un brăilean, în vârstă de 62 de ani.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporala a trei persoane,  cu vârstele cuprinse între 55 și 62 de ani, acestea fiind transportate, cu ambulanțe de la SAJ și SMURD, la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Una dintre victime a rămas încarcerată în autoturism și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare de la Garda de intervenție Ianca.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 

În cauza a fost întocmit dosar penal și se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpa.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •