Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Brăila, doamna Niculina Moisescu a încetat din viață în dimineața zilei de sâmbătă 04.07.2020, după o lungă și grea suferință. Slujba religioasă de înmormântare va avea loc luni 06.07.2020, la ora 11.00, la biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Brăila iar înmormântarea se va desfășura la cimitirul ”Sf. Constantin”.
Născută la 3 octombrie 1954, în localitatea Pietroiu, județul Călăraşi, Niculina Moisescu a absolvit Academia de Studii Economice din București, și un Master în Administraţie Publică. De profesie economist, s-a stabilit în anul 1983 la Brăila iar de-a lungul timpului a lucrat la Direcţia de Telecomunicaţii, Romtelecom și CUP ”Dunărea”.
A fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brăila, în perioada 2004 – 2008, după ce în luna iunie 2004 a candidat la alegerile locale pe listele Partidului România Mare. A fost președinte la Liga Femeilor din Brăila dar și al filialei locale a Crucii Roșii. S-a implicat în numeroase acțiuni umanitare și a colaborat cu Asociației Nevăzătorilor, pe care a ajutat-o, în dese rânduri.
”Pe fruntea noastră nu scrie funcţia pe care o ocupăm, pe fruntea noastră scrie în primul şi în primul rând „om””, declara Niculina Moisescu, în urmă cu mai mulți ani în urmă.
A fost căsătorită și a avut 2 băieți.
Dumnezeu să o odihnească în pace.