Vineri după amiază, la ora 14.25, pe strada Cezar Peterescu la intersecţia cu strada Costache Negruzzi din cartierul Brăiliţa, un biciclist de 48 de ani a fost accidentat de un șofer în vârstă de 68 de ani, care conducea autoturismul pe Cezar Petrescu și nu a respectat indicatorul rutier „Cedează trecerea”.
Șoferul autoturismului, N. Liviu în vârstă de 68 de ani, l-a acroşat pe biciclistul P. Ionel, de 44 de ani, iar după impact a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, nerămânând însă internat. Şoferul a fost ulterior depistat şi ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest. rezultând că biciclistul avea 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi continuă cercetările.