
În dimineaţa zilei de 2 iulie, la ora 7.25, Gheorghe B. (59 de ani), din satul Berleşti, a reclamat la Poliţia oraşului Ianca faptul că în noaptea anterioară, o persoană necunoscută a intrat cu autoturismul în gardul locuinţei fratelui său. În urma impactului au fost provocate distrugeri.
Poliţiştii au efectuat cercetări şi l-au identificat pe Marius B. (20 de ani), din comuna Cireşu.
„În noaptea de 1 spre 2 iulie, la ora 00.30, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 35, în satul Berleşti, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, tânărul ar fi pierdut controlul autovehiculului şi ar fi lovit gardul locuinţei părţii vătămate”, a precizat Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prejudiciul fiind estimat la valoarea de 100 de lei.