
Luni, 29 august, o femeie, în vârstă de 32 de ani, din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, în timp ce se deplasa cu atelajul hipo pe o stradă din localitate, a pierdut controlul acestuia, căruța oprindu-se într-un autoturism, care era parcat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii şi a trei pasageri din căruţă, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 13 ani, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea atelajului hipo a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.