
Sâmbătă, 21 octombrie, la ora 13.00, R. Mihai (38 de ani), din comuna Tufeşti, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 212, din direcţia Stăncuţa către Brăila, pe raza comunei Tufești, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit partea carosabilă.
Autoturismul a intrat pe contrasens și a ieșit în decor, în partea stângă a sensului său de mers, distrugând gardul unui imobil pe o lungime de 1,50 metri.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în cauză s-a întocmit dosar penal.