Odată cu vârsta şi cu acumularea unor experienţe sociale, devenim încet, încet, mai intransigenţi şi pierdem din capacitatea de a empatiza cu generaţiile tinere. Nu de puţine ori auzim un vârstnic spunând: „Ce ţi-e şi cu generaţiile din ziua de azi…Pe vremea mea…”
Fiecare etapă a evoluţiei sociale are particularităţile ei. Unele valori se pierd, altele apar. Fiecare generaţie este puternic ancorată în etapele evoluţiei ei, fiind discriminatorie cu generaţiile care au trecut şi stigmatizantă cu cele care-i urmează. Generaţia înţelepciunii are însă o particularitate pregnantă pe care nu o întâlnim la generaţiile celorlalte vârste, respectiv intransigenţa faţă de membrii propriei generaţii.
De câte ori nu am văzut persoane vârstnice intrând în polemică între ele pe teme dintre cele mai diverse. Plăcerea comunicării şi avantajul dat de timpul pe care acum îl pot petrece comunicând sunt parcă din start zădărnicite, împiedicate, singura miză a interacţiunii fiind supremaţia personală. Iar puterea şi iscusinţa cu care pot impune prejudecăţile determină intensitatea intoleranţei.
Comportamentele de toleranţă/intoleranţă sunt ghidate nu numai de opinia cu privire la evenimentul sau valoarea puse în discuţie, ci şi de perceperea unei diferenţe între actorii sociali implicaţi. Astfel, dacă sunt percepute diferenţe esenţiale, pe criterii de vârstă, experienţă, statut social sau chiar de susţinere a unei echipe de fotbal, atunci intoleranţa poate lua forme extreme.
În studiile de specialitate, intoleranţa apare ca un refuz în acceptarea unei atitudini diferite de cea proprie, fiind interpretată ca o formă de neîncredere asupra propriei persoane. Pentru că vârsta maturităţii şi a bătrâneţii este asociată direct cu cea a pensionării, care transformă, la nivel mental, validarea propriei utilităţi.
În mod aparent contradictoriu, bătrâneţea tinde să crească aşteptările proprii faţă de ceilalţi, dar uită că ceilalţi şi-au diminuat aşteptările ca urmare a pensionării persoanei, de exemplu.
Toleranţa nu este decât un model de interacţiune umană, bazat pe valorizarea reciprocă a dreptului de afirmare a opiniilor şi pe relativitatea contextuală a valorilor apărate de fiecare dintre noi. Dacă ne place să interacţionăm şi să comunicăm cu cei din jurul nostru, fără a face din „Am dreptate !” singurul sens al comunicării, atunci este necesar să fim toleranţi.