În ziua 22 aprilie a.c., orele 11:00, un poliţist din cadrul Inspectoratului General al de Poliţiei de Frontieră – Baza de Reparații Nave Brăila, aflat în timpul liber, a observat faptul că un conducator auto, care îşi alimenta autoturismul într-o staţie peco din municipiul Brăila, emana halenă alcoolică.
Acesta a sesizat dispeceratul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila cu privire la acest aspect.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, sosiți la locul indicat, l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din localitatea Baldovineşti, comuna Vădeni. În urma testării șoferului în cauză cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,27 mg/l.
Şoferul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.