Sâmbătă, 24 februarie 2018, la ora 17:30, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apel la numărul de urgență 112, de către un bărbat din comuna Roşiori, cu privire la faptul că o persoană, în timp ce conducea autoturismul pe o stradă din localitate, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în gardul locuinţei sale, provacându-i distrugeri.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe şoferul în cauză, un localnic de 31 de ani, care emana halenă alcoolică.
Acesta a fost condus la sediul poliţiei, unde a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,75 mg/l.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.