În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Vădeni i-au identificat, joi, 11 decembrie, pe doi tineri, dintre care unul în vârstă de 18, din Brăila, şi celălalt în vârstă de 19 ani, din comuna Vădeni, bănuiţi că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuinţă.
În fapt, în perioada 16-29 octombrie 2017, aceştia ar fi pătruns, prin forţarea sistemului de închidere al uşii de la intrare, într-un imobil nelocuit, din localitatea Baldovineşti, comuna Vădeni. Cei doi ar fi sustras din acest imobil un monitor de calculator, două boxe audio, maşina de spălat şi o drujbă.
Bunurile sustrase, în valoare totală de 2.500 de lei, au fost recuperate de polițiști în proportie de 50%, fiind predate persoanei prejudiciate.
Poliţiştii continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.