În perioada 19.12.2017 – 02.01.2018, Poliţia Locală Brăila a depistat şi sancţionat 12 persoane cu amenzi în valoare de 2.300 lei, conform H.C.L.M. Brăila nr.5/2003 privind curățenia în municipiul Brăila.
Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost depistate şi sancţionate contravenţional 7 persoane cu amenzi în valoare de 1.350 lei.
Printre persoanele sancționate se află L. N., în vârstă de 39 ani, din Brăila, care a fost sancționat cu amendă în valoare de 300 lei, fiind depistat pe str. Albastră, vis-a-vis de imobilul cu nr. 4, aruncând 3 saci din rafie plini cu moloz, pe domeniul public în loc neautorizat.
De asemenea, C. L.-C., în vârstă de 26 ani, din comuna Frecăței, județul Brăila a primit o amendă în valoare de 250 lei. Femeia a fost depistată pe str. Jiului din municipiul Brăila, în spatele parcului de joacă pentru copii, aruncând dintr-un cărucior metalic 3 saci din rafie plini cu reziduuri vegetale și menajere, pe domeniul public în loc neautorizat.
M. A., în vârstă de 33 ani, din comuna Șutești, a fost și ea sancționată cu amendă în valoare de 250 lei, fiind depistată pe str. Dorului din carierul Lacu Dulce, lângă Calea Ferată, aruncând o găleată de 20 litri plină cu reziduuri vegetale și gunoi menajer, pe domeniul public în loc neautorizat.
Pentru pășunatul animalelor de orice fel pe raza municipiului Brăila, Poliția Locală l-a depistat și sancționat contravențional pe B. G.-D., în vârstă de 18 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 200 lei pentru lăsarea la păscut a unei cabaline în zona Parcului din zona A.N.L. Lacu Dulce.
Poliția Locală Brăila l-a depistat și sancționat contravențional pe R. Al., în vârstă de 67 ani, din orașul Urziceni, județul Ialomița, cu amendă în valoare de 200 lei pentru desfacerea pavajelor de pe trotuarul din fața imobilului situat pe Calea Galați nr. 328, fără a avea avizul organelor tehnice ale Consiliului Local al Municipiului Brăila.
Pentru arderea de resturi vegetale şi menajere sau de altă natură în curţi, pe străzi, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat, a fost depistată şi sancţionată contravenţional G. G., în vârstă de 67 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 100 lei pentru arderea unor resturi vegetale pe str. Odessa nr. 8, în dreptul Bl. B29 din cartierul Călărași IV.
Pentru nerespectarea curățeniei de către persoanele fizice și juridice care realizează acte de comerț în piețe precum și toți cetățenii aflați în perimetrul piețelor, au fost depistate și sancționate contravențional două persoane cu amenzi în valoare de 450 lei.
Persoanele amendate au fost B. Al., în vârstă de 68 ani, din Brăila și V. C., în vârstă de 44 ani, sat Perișoru, oraș Ianca, care au fost depistați în Piața Halelor lângă containerul situat la intersecția str. Mihai Bravu cu str. Vasile Cârlova, aruncând gunoi de orice natură, pe domeniul public în loc neautorizat.
Pentru depozitarea deșeurilor de orice natură produse în gospodării proprii în capacitățile de colectare aparținând asociațiilor de proprietari sau în coșurile stradale conform H.C.L.M. Brăila nr.54/2016, a fost depistat și sancționat contravențional S. T., în vârstă de 65 ani, din Brăila care a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 lei.