Prim-vicepreședintele PMP Brăila, consilierul județean Ionel Adetu spune că a trata apa de ploaie ca pe “celelalte utilități”, cum ar fi apa potabilă, energia sau gazul metan este “fals”.
Acesta susține că introducerea taxei pe apa meteo în facturi „nu este corectă” și “Primăria ar trebui să-și asume buna funcționare a serviciului de canalizare, iar cetățeanul să fie exonerat în totalitate de plata acestei taxe pentru apa de ploaie. Personal, sunt în totalitate de acord cu exonerarea în totalitate a acestei plăți de către cetățtean”.
Consilierul județean PMP spune că, în cazul firmelor, acestea au două contracte cu CUP Dunărea, unul pentru apa potabilă și unul pentru canalizare. Adetu a afirmat într-o conferință d presă că în contractul pentru serviciile de canalizare există o prevedere potrivit căreia agenții economici pot renunța la serviciile de canalizare, dacă nu sunt de acord cu creșterea tarifelor.

