
În ziua de marți, 10 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, sprijiniţi de echipe de jandarmi, au acţionat pe linia respectării prevederilor legale privind ordinea și liniștea publică, ilegalităţi privind actele de comerţ și circulația pe drumurile publice, verificări auto înmatriculate în alte state.
Pe timpul activităţilor au fost verificate 17 societăţi comerciale, au fost legitimate 84 de persoane, dintre care 36 controlate corporal sumar și au fost oprite în trafic 50 de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au constatat un număr de 15 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 2.425 lei.
Amenzile aplicate au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 10 sancțiuni, iar celelalte cinci pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.