
Doi tineri au crezut că nu li se poate întâmpla tocmai lor să fie opriți în trafic de polițiști. Ambii tineri, fiecare în vârstă de 22 de ani, au fost depistați conducând autoturismul fără permis de conducere, iar cel de-al doilea conducând un vehicul cu numere de înmatriculare false.
Luni, 25 septembrie, la ora 18:10, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei l-au depistat, pe raza satului Tătaru, comuna Dudești, pe un localnic de 22 de ani în timp ce conducea autoturismul având permisul de conducere suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Tot ieri, la ora 23:00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier şi Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, în Piaţa Traian, pe un brăilean, în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu număr fals de înmatriculare şi care figura ca fiind radiat din circulaţie de către autorităţile Germane, din anul 2015.
Pe numele acestuia poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals.
