
Un autoturism Dacia 1300, cu numere de înmatriculare de Galați, a ieșit din stațiunea Lacu Sărat și a intrat pe contrasens, pe DE 584, pe raza localităţii Vărsătura. Șoferul maşinii a fost depistat astăzi de polițiști, ca fiind un bărbat în vârstă de 80 de ani din Galați, care venise la tratament în stațiunea Lacu Sărat.
Un participant la trafic, care circula pe aceiași direcție de mers cu Dacia condusă de gălățean a filmat toată aventura şi a postat-o pe un site de socializare. Imaginile au atras şi atenţia poliţiştilor brăileni.
În această dimineață polițiștii l-au identificat pe șoferul octogenar și l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 lei. De asemenea, polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, pentru conducerea autoturismului pe sensul opus de mers.
