
La data de 17 august a.c., la ora 20:45, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Viziru, cu privire la faptul că a fost agresionat.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, în timp ce persoana reclamantă se afla pe o stradă din satul Spiru-Haret, comuna Berteștii de Jos, un localnic de 71 de ani, ar fi lovit-o cu pumnul în zona feţei, acesteia din urmă căzădu-i ochelarii şi distrusgându-se.
Bărbatul agresionat nu a necesitat îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.
