
Vineri după amiază, în jurul orei 17.45, o cisternă încărcată cu GPL care venea dinspre Constanța, s-a răsturnat pe DE 584, între localitățile Bărăganu și Însurăței. Șoferul a fost preluat de un elicopter de la SMURD Galați pentru a fi transportat la Spital în București.
Șoferul cisternei, în vârstă de 44 de ani, a rămas încarcerat în cabina cisternei, fiind necesară intervenția echipei de descarcerare a ISU Dunărea Brăila pentru a-l scoate dintre fiarele cabinei, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ștefan Stoian. Cisterna răsturnată era încărcată cu 12 tone de GPL, dar nu au fost scurgeri.
În jurul orei 21.30, o altă cisternă de la Constanța a sosit la fața locului pentru transvazare. O echipă a ISU, formată din două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, a rămas la fața locului pentru asigurarea măsurilor PSI.
În zonă se circulă pe un singur sens, alternativ.
Din primele cercetări a reieşit că accidentul s-a produs după ce şoferul cisternei a scăpat maşina de sub control și a lovit un autoturism care circula în faţa sa, după care s-a răsturnat în afara şoselei.
