
Reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar a generat la nivel național o majorare cu 1,90% a ratei notelor peste 7 sau egale cu 7, mai exact de la 45,73% (rezultate inițiale) la 47,63% (rezultate finale). Comparativ cu procentul înregistrat anul trecut după soluţionarea contestaţiilor (46,65%) se înregistrează o creştere de aproape 1%.
La nivelul județului Brăila, numărul notelor peste 7.00 a crescut după contestații de la 109 la 112, reprezentând o creștere de la 37,85% la 38,89%. Nici după contestații nici un candidat nu a obținut nota 10.00. Din cei 288 de candidați care s-au prezentat la examenul de titularizare în Brăila, după contestații numărul celor cu note între 5.00 – 6.99 a crescut de la 111 la 112, în timp ce numărul celor cu note sub 5.00 a scăzut de la 69 la 65. Ponderea notelor sub 4.99 în județul Brăila după contestații a scăzut astfel la 22,2%.
În Brăila, s-au înscris la concurs 42 de candidați din promoția 2017, din care s-au prezentat 39, iar 20 au obținut în final note peste 7.00 și 14 au avut note între 5.00 și 6.99.
Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (58,9 %). iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (25 %). În București procentul s-a situat la 55,02 %.
Repartizarea pe posturi titularizabile (angajare pe perioadă nedeterminată) a candidaţilor care au obţinut note peste 7 sau egale cu 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului va avea loc miercuri, 26 iulie, în şedinţe de repartizare organizate de inspectoratele școlare județene.
La nivelul județului Brăila sunt 53 posturi titularizabile și 314,5 posturi netitularizabile. Cele mai multe posturi titularizabile sunt pentru învățători și educatori, 18, respectiv 14. La catedra de educație fizică și sport sunt 6 catedre titularizabile, la limba engleză 3 posturi, la limba franceză două posturi, matematică trei posturi, terapia educațională complexă și integrată trei posturi și câte un post pentru psihopedagogie specială, educație muzicală, biologie și arte vizuale.
Candidaţii care au obţinut minimum nota 5.00 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi angajaţi pe perioadă determinată (suplinitori).
