
Naționala masculină de baschet tineret a României a câștigat finala Europenelor U20 Divizia B, după ce a învins duminică seara echipa Croației cu 80-67. România a câștigat toate cele 7 meciuri împotriva Georgiei, Maltei, Macedoniei, Albaniei, Portugaliei, Rusiei și Croației. Din lotul României a făcut parte și jucătorul celor de la Cuza Sport Brăila, Andrei Iliescu.
Pornită ca favorită în finala Diviziei B, echipa Croației a condus la pauza mare cu 33-26, după ce a câștigat primele două sferturi cu 18-16 și 15-10. România începuse bine primul sfert și au condus cu 14-10, dar pe final croații au întors rezultatul în favoarea lor. La jumătatea sfertului al doilea Croația se distanțase la 10 puncte, scor 27-17, dar în mai puțin de două minute românii au revenit și s-au apropiat la 3 puncte.
După pauza mare, Croația a continuat să rămână la conducerea meciului și după primele 4 minute au mărit avansul la 9 puncte, scor 39-30. Din acest moment naționala U 20 a României a intrat mai încrezătoare în forțele ei și încurajați de publicul din sala Antonio Alexe din Oradea, au reușit să revină și să treacă la conducere în minutul 26, scor 41-39, după un coș de trei puncte al lui Nicolescu. Baschetbaliștii români s-au distanțat la 9 puncte în minutul 28, scor 50-41, iar la finalul sfertului trei scorul era 52-44 pentru naționala României.
În ultimul sfert, croații au reușit să se apropie la două puncte, scor 59-57, dar românii au refăcut rapid diferența de 10 puncte, scor 67-57. Cu trei minute și jumătate înaintea finalului de meci Câte a marcat pentru 71-58. Oaspeții au reușit să mai recupereze din handicap, scor 75-67, când mai era de jucat un minut și 16 secunde. Până la final românii s-au apărat bine și au mai marcat 5 puncte, fără să mai primească coș și s-au impus cu 80-67 (16-18, 10-15, 26-11, 28-23).
Aceasta este una din marile performanțe ale baschetului masculin românesc, iar faptul că acest lucru se întâmplă la nivelul juniorilor U 20 arată că România poate avea un viitor bun și în acest sport de echipă.