
În cursul zilei de joi, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi, la două persoane bănuite de comiterea a patru infracţiuni de înşelăciune prin metoda Accidentul.
Atât cele două persoane, o brăileancă în vârstă de 51 de ani şi un gălăţean în vârstă de 32 de ani, cât şi un brăilean, în vârstă de 27 de ani, deţinut al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, au fost aduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pentru audieri.
În fapt, în perioada 15 iunie – 5 iulie a.c., persoanele bănuite ar fi înşelat patru brăileni, comunicându-le acestora, telefonic, faptul că rude apropiate ar fi provocat un accident rutier şi că este necesar să le dea diferite sume de bani pentru a-i ajuta să scape de răspunderea penală, creându-le acestora un prejudiciu în valoare totală de 14.900 de lei şi 480 de lire.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi tăinuire.
Gălăţeanul a fost reţinut de către poliţişti, pe bază de ordonanţă, pe o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cursul acestei zile a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.