
Duminică, 4 iunie a.c., la ora 8:00, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Brăila, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia, de la data de 17 mai 2017, a fiului său, Văsii Eugen David, în vârstă de 19 ani. Tânărul este plecat în Marea Britanie din luna martie a.c..
Semnalmentele tânărului dat dispărut: înălţime 198 cm, constituţie atletică, ten alb, ochi căprui, păr şaten, tuns scurt, cu şuviţe blonde, vopsite, poartă barbă şi ochelari de vedere. Nu se cunoaşte cu ce ar putea fi îmbrăcat tânărul.
Pentru Vasii Eugen David s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
