
Joi, 25 mai a.c., în jurul orei 10.30, un echipaj de jandarmerie a surprins în flagrant, şapte tineri care practicau un joc de noroc ilegal, de natură să lezeze bunele moravuri. cei șapte tineri au fost depistați de jandarmi pe o alee din zona unei instituţii de învăţământ, din municipiul Brăila.
Cei şapte, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, jucau barbut, absentând de la orele de curs ale liceului respectiv, fapt pentru care jandarmii brăileni vor informa şi conducerea instituţiei respective.
[quote]Menţionăm faptul că efectivele Jandarmeriei Brăila desfăşoară zilnic misiuni în zona unităţilor şcolare, pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, dar şi pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului educativ.[/quote], a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
