
Marți, 18 aprilie a.c., în jurul orei 12:00, poliţiştii l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe Şoseaua Baldovineşti, având o viteză de 106 km/h.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că şoferul nu deţine permis de conducere, iar inspecţia tehnică periodică şi poliţa obligatorie RCA erau expirate din data de 27 august 2016, respectiv 15 decembrie 2016.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi i-au retras certificatul de înmatriculare.
Tot marți, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Salcia Tudor au depistat-o în trafic pe o tânără, în vârstă de 19 de ani, din comuna Movila Miresii, în timp ce conducea autoturismul unui brăilean, în vârstă de 27 de ani, fără a deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal. Polițiștii continuă cerecetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi încredinţarea unui autoturism unei persoane ce nu posedă permis de conducere.