
Ieri după amiază, la ora 18:00, o patrulă de poliţie din cadrul Serviciului Rutier, ce se afla pe Bulevardul Dorobanţilor, a fost sesizată de către un brăilean de 31 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în Cartierul Obor, o persoană necunoscută i-a sustras poşeta unei femei.
Poliţiştii, împreună cu reclamantul, au plecat în urmărirea individului necunoscut, depistându-l în apropierea intersecţiei străzii Albina cu Bulevardul Dorobanţilor.
Aceasta a fost predată poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, care au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, bănuit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-ar fi smuls din mână poşeta unei brăilence, în vârstă de 72 de ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie şi l-au reţinut pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat Judecătoriei Brăila, cu propunere de arestare preventivă.