
În zilele de 17 şi 18 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 177 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 43.800 de lei, au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 02:15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Ordine Publică, l-au depistat în trafic pe un brăilean, în varstă de 33 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Bravu, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru refuzul prelevării de mostre biologice.