
În ziua de joi, 19 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 41 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 12.275 de lei, au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi a fost retras trei certificate de înmatriculare.
În seara zilei de joi, la ora 19:50, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Măxineni, în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii Măxineni, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 10 ianuarie 2016.
Conducătorul auto a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultând că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi sub influenţa băuturilor alcoolice.