
În conformitate cu avertizările meteorologice Cod Galben din data de 10 ianuarie 2017, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 21.00 – 11 ianuarie, ora 21.00 care prognozează ninsori moderate cantitativ şi local viscolite, intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, precum şi avertizarea meteorologică Cod Portocaliu, valabilă în intervalul 10 ianuarie, ora 23.00 – 11 ianuarie, ora 15.00 care prognozează temporar viscol puternic cu viteze ale vântului ce vor atinge 70…80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.
În cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila din 10.01.2017, s-a dispus a fi luate următoarele măsuri:
– obligativitatea înfiinţării serviciului de permanenţă la sediul primăriei;
– informarea cetăţenilor de către membrii SVSU asupra fenomenelor meteorologice prognozate;
– identificarea şi monitorizarea persoanelor care locuiesc în spaţii fără încălzire şi relocarea acestora în perioadele cu temperaturi extreme – o atenţie deosebită se va acorda cazurilor sociale, persoanelor singure, vârstnicilor, gospodăriilor izolate etc.;
– crearea condiţiilor necesare asigurării populaţiei cu apă potabilă, alimente şi materiale de strictă necesitate, asigurarea de spaţii de cazare, alimente şi ceai cald pentru persoanele surprinse în trafic sau a persoanelor fără adăpost;
– participarea la acţiunile de protecţie şi apărare împotriva viscolului puternic şi troienirii zăpezii cu utilajele şi echipamentele din dotare;
– monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice prognozate, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă;
– monitorizarea situaţiei privind starea căilor de comunicaţii, infrastructura de transport, energie şi alte utilităţi publice;
– pregătirea tehnicii şi utilajelor de intervenţie pentru curăţirea drumurilor de zăpadă şi gheaţă, în condiţiile manifestării vântului puternic, zăpezii viscolite şi a temperaturilor scăzute;
– pregătirea mijloacelor de transport şi tractare, precum şi luarea altor măsuri ce se impun pentru a acorda ajutor participanţilor la trafic, imobilizaţi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile;
– verificarea, asigurarea şi pregătirea materialelor şi utilajelor pentru intervenţie în caz de incendii aflate în dotarea SVSU, protejarea surselor de apă destinate alimentării utilajelor şi autospecialelor de intervenţie împotriva îngheţului;
– constituirea unor echipe de intervenţie care să acţioneze la solicitarea autorităţilor administraţiei publice;
– cooperarea permanentă cu reprezentanţii Poliţiei rutiere pentru a cunoaşte în orice moment condiţiile de trafic, starea de practicabilitate a drumurilor şi cu eventualele situaţii de blocare sau îngreunare a circulaţiei pe anumite porţiuni din acestea, ca urmare a înzăpezirilor sau a carosabilului îngheţat ori acoperit de polei;
– luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii de arbori.
În cadrul aceleiaşi şedinţe ale CJSU s-a hotărât suspendarea cursurilor şcolare în instituţiile de învăţământ din judeţul Brăila până în data de vineri 13.01.2017 inclusiv.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a instituit filtre de informare a participanţilor la trafic la ieşirile din municipiul Brăila pe drumurile naţionale şi pe DN 21 în localitatea Bărăganu. Deasemenea va monitoriza starea drumurilor naţionale şi judeţene de pe raza judeţului şi va verifica modul de respectare a normelor de circulaţie rutieră.
Monitorizarea, prin dispeceratul comun din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a situaţiei operative din judeţ şi cooperarea cu dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila privind starea drumurilor, pentru asigurarea intervenţiei echipajelor din cadrul ISU şi SAJ Brăila.
De asemenea au fost pregătite rezerve de forţe şi mijloace de intervenţie de către toate structurile cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase (I.S.U., I.P.J., I.J.J., M.Ap.N.), pentru intervenţii punctuale.
Forţe şi mijloace din cadrul Brigăzii 10 Geniu Brăila vor asigura mobilitatea echipelor de intervenţie ale Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Brăila şi vor interveni cu echipamente de deszăpezire şi detaşamente de militari în sprijinul comunităţilor locale din judeţul Brăila, dacă situaţia o va impune.
La nivelul judeţului Brăila, se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile naţionale, judeţene şi comunale.
Trecerea cu bacul spre Insula Mare a Brăilei se face doar pentru situaţii de urgenţă (cazuri medicale, incendii, asigurarea furnizării energiei electrice etc.) cu sprijinul remorcherului Lainici aparţinând SC Vard Brăila S.A. care asigură culoarul de trecere bacului printre sloiurile de gheţă. La trecerea bac spre judeţul Tulcea circulă bacurile de capacitate mare.
Pentru asigurarea unei intervenţii eficiente, au fost suplimentate efectivele inspectoratului cu personal şi tehnică de intervenţie astfel:
– de la ISU Dolj o autospecială de tractare şi autospecială cu capacitate mărită de trecere (şenilată) şi o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM);
– de la ISU Suceava o autoftreză de zăpadă multifuncţională
– de la ISU Galaţi o autospecială de tractare şi autospecială cu capacitate mărită de trecere (şenilată).