
Spitalul de Psihiatrie Sf. Pantelimon are un nou manager interimar, după ce la începutul lunii decembrie nu i-a mai fost prelungit mandatul fostului manager, căruia îi expirase contractul. Noul manager este PSD-istul Bogdan Criţă, începând de marți, 27 decembrie, a deținutdin 2009 funcția de director general adjunct la Administraţia Zonei Libere Brăila, este de profesie economist și are 44 de ani. Noul manager al Spitalului aflat în subordinea Primăriei Brăila este finul senatorului PSD Ion Rotaru.
Criță va ocupa poziţia de manager interimar la Spitalul de Psihiatrie până la organizarea concursului, dar nu mai mult de 6 luni. Fostului manager, Florentin Crăciun, i-a expirat mandatul în data de 4 decembrie și nu i-a mai fost prelungit mandatul pentru că nu îndeplinea condiţiile impuse de lege pentru acest post, care conform legislației trebuia să aibă studii superioare în domeniul medical, juridic sau economic, iar Crăciun este de profesie inginer.
Marian Bogdan Criță este și membru în CA al SC DAPT SA Brăila și în anul 2009 a deținut timp de 5 luni funcția de membru în Consiliul de Administrație al CEC Bank, în perioada când era directorul sucursalei din Brăila a Unicredit Țiriac. Totodată, acesta este trezorierul PSD Brăila.
Noul manager al Spitalului Sf. Pantelimon este căsătorit și are doi copii. La capitolul avere, conform declarației din 2015, acesta deține un autoturism Toyota, cinci apartamente în minicipiul Brăila și peste 7 ha teren agricol în Mărașu și Chiscani.
