
În această seară, în jurul orei 18.00, pe DE 584, în apropierea stației PECO din satul Albina, a avut loc un accident de circulație. Un microbuz de transport persoane, din fericire fără pasageri, și un autoturism s-au ciocnit violent, iar în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.
Se pare că vinovat ar fi chiar șoferul microbuzului, un brăilean în vârstă de 56 de ani, care ar fi vrut să întoarcă spre oraş. Acesta nu s-a asigurat şi a fost lovit în plin de un Cielo care venea dinspre Albina spre oraş. Din fericire, şoferul autoturismului, un bărbat de 44 de ani din comuna Viziru, a scăpat cu răni ușoare. În Cielo se afla o familie cu în copil mic, așezat regulamentar în scaun pentru copii. La fața locului s-au deplasat o Ambulanță SAJ și una de la SMURD, dar și un echipaj de la ISU Dunărea. Autoturismul Cielo a fost cel mai grav afectat.
Copilul este teafăr, și s-a ales doar cu o sperietură. Mama copilului purta centură și a scăpat nevătămată. Șoferul autoturismului Cielo a fost lovit puţin la cap. Pentru siguranță, au fost totuși duși toți la spital. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul ambilor. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traficul în zonă a fost blocat câteva zeci de minute, până când microbuzul a fost ridicat de pe șosea.
