
Astazi, a fost convocata o sedinta extraordinara a Consiliului Local Municipal in care au fost votate trei proiecte, printre care si raportul final al evaluarii managmentului la Teatrul Maria Filotti pe anul 2012. Tot in cadrul acestei sedinte, primarul a anuntat si un posibil calendar al organizarii concursului de ocupare a functiei de manager.
In una din editiile anterioare v-am prezentat o parte a raportului pe care comisia de evaluare l-a intocmit fostului manager al Teatrului Maria Filotti, Mircea Bodolan dar si nota de 3,68 din cauza careia acesta a fost eliberat din functie. Pentru ca primarul nu doreste ca interimatul sa tina prea mult, le-a prezentat astazi consilierilor locali si un posibil calendar de desfasurare a concursului de manager.
“Am rugamintea ca membrii Comisiei pentru Invatamant, Cultura si cei ai comisiilor care au analizat activitatea managerilor de la Teatrul Maria Filotti, Teatrul de Papusi si Casa de Cultura sa se aplece asupra regulamentului pe care l-am aprobat pentru concurs. Trebuie sa avem finalizata actiunea de concurs la Teatrul Maria Filotti, undeva prin luna iunie. Vor fi 30 de zile pentru depunerea dosarelor, pentru ocuparea functiei de manager. Daca am incepe pe la finele lui martie, pe 9 aprilie vom putea da anuntul, apoi vor fi 45 de zile pana la concurs. Pana pe 8 – 10 mai ar trebui depuse dosarele, dupa care pe 24 mai se va putea finaliza concursul.”, a declarat primarul Aurel Simionescu.
Salarii reduse pentru managerii care au obtinut note de sapte sau mai mici?
Aceasta este propunerea pe care a facut-o astazi Simona Draghincescu primarului. Dupa ce a analizat temeinic activitatea lui Bodolan si a aruncat un ochi si peste notele obtinute de managerii altor institutii, aceasta a spus ca s-au luat prea multe note de sapte si managerilor in cauza ar trebui sa li se reduca salariile pentru neindeplinirea criteriilor de performanta.
“Anul acesta am facut o evaluare, cum se zice ca la carte si sa stiti ca nu a fost deloc simplu, dar as avea o rugaminte la dumneavoastra domnule primar. Data viitoare, de cate ori se va analiza activitatea managerilor din subordinea Primariei, in momentul in care se obtine nota limita, adica 7, sa fie micsorate salariile acestora, pentru neindeplinirea unor criterii de performanta”, i-a spus Simona Draghincescu primarului.