
În zilele de 14 şi 15 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 112 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 39.275 de lei, au ridicat în vederea suspendării cinci permise de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare.
Vineri, la ora 23:00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Zăvoaia l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din satul Pribeagu, comuna Roşiori, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 211, pe raza localităţii Colţea, sub influenţa băuturilor alcoolice.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,83 mg/l, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
