
Duminică, 9 octombrie, a fost comemorată și la Brăila, Ziua Holocaustului. Anul acesta s-au comemorat 75 de ani de la pogromul legionar din București din ianuarie 1941, 75 de ani de la pogromul de la Iași din iunie 1941 și de la deportările în Transnistria din octombrie 1941.
Momentul comemorării victimelor Holocaustului din România este unul de reflecție asupra episoadelor întunecate din istoria națională, de învățare din lecțiile trecutului pentru ca aceste tragedii să nu se repete niciodată, sub nicio formă.
Duminică dimineață, la ora 9.50, oficialităţile civile şi militare s-au întâlnit la intrarea în Cimitirul Evreiesc, situat pe strada Zambilelor, din cartierul Nedelcu Chercea. Au fost rostite alocuţiuni de către prefectul judetului Braila, Mădălina Cochino și reprezentanți ai Comunității Evreilor din Brăila.
A urmat un ceremonial religios oficiat de către rabinul Comunităţii evreiești din Brăila urmat de depuneri de jerbe de flori la Monumentul Holocaustului de către Instituţia Prefectului judeţul Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila, Garnizoana Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţia Judeţeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Brăila, Comunitatea Evreilor Brăila.