
Tragic accident în această seară, în jurul ore 19.00, pe DJ 202A, între Grădiştea şi Custura. Două persoane au decedat şi alte cinci au ajuns la spital, una dintre ele fiind în stare gravă.
În accident a fost implicat un autoturism Logan MCV, condus de o tânără în vârstă de 26 de ani, în care se aflau şapte persoane, printre care şi o minoră de 17 ani, toţi fiind din Vaslui. Aceştia veneau dinspre Constanţa şi se îndreptau cel mai probabil spre casă.
Potrivit poliţiştilor, pe fondul neadaptării vitezei, șoferița a pierdut controlul volanului şi a lovit un copac de pe marginea drumului. Din păcate, impactul violent pe partea dreaptă a dus la decesul unui bărbat de 51 de ani, aflat pe scaunul din dreapta față, şi a unei femei, aflate în spate, tot pe partea dreaptă. Se pare că cei decedaţi sunt chiar părinţii conducătoarei auto. Celelalte cinci persoane aflate în maşină, printre care şi şoferiţa, au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii acestui accident.
