
Sâmbătă și duminică, în sala Polivalentă ”Danubius” din Brăila, Cuza Sport Brăila va juca încă două meciuri de pregătire, de data aceasta adversară urmând să fie Athletic Constanța, echipă cu care va fi colegă de serie în Liga 1 și antrenată de fostul coordonator al BC Farul, Alexandru Olteanu.
Sâmbătă seara, de la ora 18.00 va avea loc prima confruntare dintre cele două echipe, iar duminică, de la ora 11.00, se va juca cea de-a doua partidă dintre cele două echipe.
Athletic Constanța este formata din foști jucători de la BC Farul Constanța, din juniorii de la BC Athletic și din cei mai buni jucători din cadrul Ligii de Baschet pentru Amatori din Constanța. BC Athletic este un club cu tradiție în baschetului constănțean, care a mai evoluat în eșalonul secund în sezonul competițional 2009-2010.
Luni, 3 octombrie, baschetbaliștii brăileni vor răspunde invitației celor de la Dinamo București, pentru a disputa un nou meci de pregătire, în sala clubului bucureștean.
Baschetbaliștii de la Cuza Sport Brăila promit din nou spectacol în Polivalentă și doresc să omogenizeze relațiile de joc în vederea debutului Ligii 1. Reamintim că săptămâna trecută Cuza Sport a câștigat primele două amicale cu Politehnica Iași.