
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat, în ziua de 07 iunie a.c., un control cu forţe proprii pentru combaterea şederii ilegale şi a traficului de migranţi, cu scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.
Cu această ocazie a fost depistat cu şedere ilegală cetăţeanul turc A. G., în vârstă de 27 de ani, care la expirarea dreptului de şedere temporară, în scop de studii, nu a părăsit teritoriul naţional, fapt pentru care au fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 600 de lei.
Totodată, pe numele cetăţeanului turc a fost emisă o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care acesta este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.
Polițiștii brăileni fac apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contează pe respectul cetățenilor faţă de legislaţia în domeniu, pe care-i invită să contactateze organele abilitate pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro
