
Candidatul PNL la Primăria Brăila, senatorul Cătălin Boboc, spune că din cauza Companiei Publice de Utilităţi Dunărea Brăila mai multe străzi şi zeci de gospodării din municipiu au ajuns sub ape după ploaia torențială de marți seara.
“Acum două zile era Brăila sub ape. De ce suntem aici? Din cauza corupţiei. Pentru că firme abonate la banii publici şi la CJ, şi la Primărie, firme care aparţin liderilor PSD, foşti şi actuali, firme conduse de oameni din PSD, consilieri locali și județeni PSD. Niciodată nu ai cum, din aceiaşi bani, să faci o întreagă lucrare, când tu vrei o parte din ei să-i direcţionezi către partid, către buzunarele proprii. A apărut un domn director la APA şi a explicat cum de vină pentru inundaţii este chiar faptul că s-au asfaltat nişte străzi. Adică sî înțeleg că PSD-ul ne propune să lăsăm străzile neasfaltate să aibă unde se infiltra apa. Păi de aia s-a inventat canalizarea. Brăilenii plătesc apa pluvială. Am făcut acea inițiativă legislativă ca acest lucru să nu se mai întâmple, pentru că nu mi se pare corect ca oamenii să plătească apa de ploaie. Dar ce a spus acel director PSD e pur şi simplu nesimţire”, a comentat Boboc.
Acesta a adăugat că se află în posesia unor informaţii conform cărora zilele acestea, CUP Dunărea se pregăteşte să aloce bani din bugetul propriu, sub formă de “reparaţii curente”, pentru repararea gropilor lăsate în urmă de alte firme de casă ale PSD.
“CUP Dunărea se pregătește să facă lucrări din bugetul propriu, lucru care se va vedea la costul serviciilor către braileni, vor, de fapt, să asfalteze gropile pe care nişte firme care au câştigat nişte lucrări nu le-au finalizat. Iar ei acum vor ca din fonduri proprii ale CUP Dunărea, care se vor regăsi în costuri. Probabil nu întâmplător costul apei la Brăila este cel mai scump din țară. Poate nu întâmplător costul apei potabile din Brăila e unul din cele mai mari din ţară. Dar ce ne miră? ”, a adăugat Cătălin Boboc.
