
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila continuă săptămâna aceasta activităţile dedicate protejării persoanei împotriva actelor de violenţă, în cadrul Campaniei „Închide uşa violenţei!”.
Vizita poliţiştilor de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii la o fabrică de confecţii încălţăminte, din comuna Măxineni, judeţul Brăila, a oferit angajatelor posibilitatea de a afla că violenţa, sub toate formele de manifestare, afectează drepturile la viaţă, integritate fizică şi psihică ale persoanei, garantate prin Constituţia României.
Lovirea şi celelalte violenţe manifestate în familie, pe stradă sau la locul de muncă, influenţează negativ dezvoltarea familiei, climatul şi randamentul la serviciu, dar şi imaginea pe care colectivitatea brăileană o oferă în ansamblul ei.
Angajatele fabricii au discutat cu poliţiştii despre urmările pe care un mediu familial violent le are asupra copiilor, despre modul în care aceştia din urmă, ajunşi adulţi, vor înţelege că trebuie să se poarte cu părinţii sau cu proprii copii.
Poliţiştii le-au au explicat cum violenţa determină violenţă asupra celui care o exercită, cum agresivitatea se întoarce asupra agresorului, cum tolerând traiul într-un mediu violent, dezvoltarea personală şi a relaţiilor sociale sunt grav afectate.
Femeile au primit materiale informative, care conţin atât sancţiunile pe care le riscă o persoană violentă, cât şi serviciile de care beneficiază victima unei agresiuni.
Activităţile de prevenire şi conştientizare a efectelor violenţei au fost continuate de poliţiştii de prevenire şi cei de proximitate în complexul comercial Brăila Mall, unde persoanele, indiferent de vârstă, au fost informate despre scopul campaniei, semnificaţia legală a faptelor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală şi violenţă în familie, precum şi despre conduita de urmat pentru a nu deveni agresori sau victime ale infracţiunilor cu violenţă.