
In perioada 21-23 februarie 2013, Deputatul Petrea Dorin Silviu, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene in Camera Deputatilor, a participat la intalnirea cu Fred de Graaf.
Cu aceasta ocazie, s-a discutat si de aderarea tarii noastre la spatial Schengen. In acest context, Presedintele Senatului Olandez a precizat ca “toate tarile din Uniunea Europeana au obligatii de respectat dar si drepturi si nu exista tari de “prima mana” sau de “mana a doua”. Deoarece autoritatile romane si-au indeplinit obligatiile din punct de vedere tehnic la frontiera de Est a Uniunii si respecta criteriile, deputatii nostri spun ca avem sanse reale de a adera la Schengen .Deputatul Petrea Dorin Silviu a precizat ca Graaf “Si-a exprimat sprijinul fata de Romania, dar subiectul va fi discutat oficial pe 7 Martie, cand Ministrii de Interne din Uniunea Europeana se vor intalni pentru prima oara, sub presedintia irlandeza a Uniunii Europene, iar aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen va fi pe agenda discutiilor”, a declarata Dorin Petrea, deputat UNPR
Un interes deosebit s-a aratat fata de finalizarea proiectelor bilaterale cum sunt “European Gateway Project” si “Parteners for Water”, care reprezinta parteneriate public-private intre guvernul olandez si companiile romano-olandeze in domeniul infrastructurii si logisticii, prin care Constanta sa devina, alaturi de Rotterdam principalul port de legatura intre Vestul si estul Uniunii si Asia, ceea ce ar reduce congestia de marfuri din portul Rotterdam.
“In aceste proiecte sunt incluse porturile Braila, Galati si Tulcea, care vor deveni repere in cadrul de dezvoltare comerciala a Canalului Rin-Main-Dunare , fiind puncte cheie in legatura est-vest a Uniunii Europene. Astfel, sper ca, in cel mai scurt timp, Braila sa reapara pe harta celor mai importante porturi din Europa, revigorand economia locala si asigurand un numar considerabil de locuri de munca”, a mai spus Petrea.
Programul de gospodarire a apelor “Partners for Water” a inregistrat deja rezultate bune, tinand cont de necesitatile Romaniei si recunoscand experienta deosebita a Olandei in acest domeniu. Programul a intrat in vigoare in 2008.
Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, domnulJean-Claude Mignon a efectuat o vizita oficiala in Romania la invitatia presedintelui Camerei Deputa?ilor, Valeriu Zgonea, si a presedintelui Senatului, Crin Antonescu. Vizita presedintelui APCE face parte din seria actiunilor de diplomatie parlamentara multilaterala ale Parlamentului Romaniei care includ schimburi periodice de intrevederi la nivelul conducerii Parlamentului Romaniei si APCE. “Pe durata vizitei, domnul Jean-Claude Mignon a avut intrevederi cu membrii Comisiilor pentru politica externa, Comisiilor pentru afaceri europene, Comisiilor pentru drepturile omului, Comisiilor juridice si ai Comisiei comune privind Statutul deputatilor si al senatorilor presedintele si premierul Romaniei, reprezentantii Parlamentului roman, Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Justitiei”, a spus Dorin Petrea.
Temele principale de discutie s-au axat pe: dialogul interparlamentar dintre Chisinau si Tiraspol si dosarul transnistrean; evolutiile din Balcanii Occidentali; Caucazul de Sud; Ucraina; Rusia.