
Polițiștii au continuat și miercuri acțiunile de combatere a faptelor de natură contravențională, atât pentru regimul rutier, cât și al activităților economice ilegale.
La data de 23 martie, între orele 14:00-20:00, poliţiştii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei au organizat şi efectuat o acţiune care a urmărit combatarea faptelor de natură contravenţională şi infracţională, în zona de competenţă.
Poliţiştii au legitimat 27 de persoane, controlat în trafic 23 de autovehicule şi au verificat 21 de unităţi cu profil economic.
De asemenea, au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și 6 sancțiuni la Legea 12/1990 (republicată) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.700 lei.
Au fost confiscate bunuri, în valoare totală de 500 de lei, care erau comercializate fără respectarea normelor legale în domeniu (produse alimentare, sticle cu băuturi alcoolice, pachete cu cafea, legume etc.).