Astăzi, începând cu ora 11.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila a organizat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Exercițiul a fost o simulare perfectă a unui caz real, pornind de la anunțarea la 112 a unui incendiu la etajul 5 al Hotelului Traian, cu un accident într-o zonă aflată în vecinătate, cu o mașină răsturnată ce a necesitat descarcerarea celor doi ocupanți ai autoturismului și detonarea unui dispozitiv suspect găsit la fața locului.
Exercițiul a durat 75 de minute și s-a încheiat cu preluarea din zona portului de către un elicopter POA Galați a unei victime care suferise arsuri pe aproximativ 60% din suprafață corporală, conform scenariului, Victima a fost preluată pentru transfer la Spitalul de arși din București.
Pe parcursul exercițiului au fost create trei situații tactice a căror rezolvare constă în limitarea şi lichidarea unui incendiu la etajul 5 al hotelului, evacuarea persoanelor din hotel, acordarea primului ajutor medical şi transportul răniţilor la unităţile spitaliceşti, un accident cu două victime și descarcerarea persoanelor surprinse în autoturism, în urma unui accident rutier şi neutralizarea unui colet suspect găsit în apropierea autoturismului răsturnat.
Inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila, lt. colonel Ion Cristian a acordat calificativul foarte bine la finalul acțiunii.
La exerciţiu au participat, prefectul județului Mădălina Cochino, președintele CJ Brăila Ionel Epureanu, primarul Aurel Simionescu, echipaje de intervenţie din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Direcţiei Judeţene de Informaţii, Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Filiala de Cruce Roşie Brăila şi personal din cadrul Hotelului Traian.
La exercițiu a participat și medicul șef de la SMURD Galați, Angel Trifan, brăilean la origine.