Vineri, 26 februarie, polițiști din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele de circulaţie din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Poliţiştii au constatat 83 de contravenţii, dintre care 32 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare. Pentru contravențiile constatate polițiștii au aplicat sancţiuni în valoare totală de 29.930 lei, şi au reţinut în vederea suspendării 10 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 3 pentru depăşirea vitezei legale de deplasare.
În seara zilei de vineri, la ora 22.50, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca l-au depistat în trafic, pe strada Parcului din oraş, pe localnicul C. Gigel (21 de ani), în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 336 din Codul penal.